De ce şi cum comunicăm?

Încă de la începuturi, când Dumnezeu l-a creat pe Adam, Dumnezeu a văzut că nicio altă creatură nu era asemenea omului, iar acesta se simţea singur. Astfel, Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta lui pentru ca ea să fie asemenea lui. Deci, oamenii au fost creaţi pentru a fi în comuniune unul cu celălalt.
De ce comunicăm? În primul rând, pentru că acest lucru este înscris în fiinţa noastră. Însuşi Dumnezeu a voit ca omul sa nu fie singur ci să se relaţioneze cu aproapele.
Trebuie să recunoaştem că orice am face nu putem trăi fără compania altor persoane, iar asta înseamnă că această comunicare este necesară. De fapt comunicarea stă la baza oricărei structuri sociale deoarece relaţiile dintre diferite persoane se pot realiza numai ca urmare a unui proces de comunicare complex.
În oricare epocă, oamenii au simţit şi simt nevoia de a exprima trăirile lor de fiecare zi (mai ales cele mai puternice) şi de a le face cunoscute apropiaţilor lor, pentru a fi consolaţi, în caz că li s-a întâmplat vreo nenorocire, pentru a fi încurajaţi în caz că au făcut vreun pas greşit, pentru a fi felicitaţi dacă au realizat ceva remarcabil, sau pentru a fi ajutaţi în caz că au nevoie de sprijin, etc. Bine-înţeles acest lucru depinde de temperamentul fiecărui om şi de disponibilitatea acestuia de a se deschide celorlalţi din jur. Dar, indiferent dacă se doreşte sau nu mărturisirea propriilor probleme sau bucurii la întâlnirea cu unul sau mai mulţi apropiaţi, oricum ei vor citi de pe faţă, din gesturi, sau starea de spirit, ceea ce acea persoană nu vrea să aducă în discuţie.
Cum comunicăm? În tot timpul existenţei omului, el şi-a exprimat nemulţumirea, dispreţul, compasiunea, bucuria, suferinţa, prin diferite forme de comunicare: vorbire, muzică, dans, gesturi, mimica feţei, felul de a se îmbrăca, etc. Pentru a comunica celuilalt cât mai bine ceea ce simte, omul foloseşte atât comunicarea verbală dar mai ales cea nonverbală, care este cea mai expesivă. Astfel, procesul de comunicare devine unul foarte complex dar care de foarte multe ori se desfăşoară într-un timp foarte scurt.
De-a lungul timpului, odată cu dezvoltarea societăţii, oamenii au găsit diferite căi de transmitere a informaţiei: de la soli, la scrisoare, la telefonul mobil şi internet, astfel că acum comunicarea dintre două persoane din zone diferite se poate realiza aproape instantaneu, ceea ce contribuie la menţinerea unui permanent raport interpersonal indiferent de distanţa care separă emiţătorul de receptor.
Omul comunică pentru că acest lucru este firesc şi întipărit în fiinţa umană, deoarece comunicarea este o realitate indispensabilă în societate fără de care nu ar mai exista o societate.

Andrei Mîrţ

La o serata fraterna

Frica cunoaşteri de sine

Fiecare dintre noi are un parcurs personal, în cadrul căruia este protagonist absolut, dacă nu-i lipseşte curajul de a privi în sine, asumându-şi răspunderea pentru binele şi răul pe care-l descoperă acolo. Tocmai aceasta este marea mea problemă, teama de ceea ce este în mine şi tendinţa de a fugi de mine însumi, de propria-mi identitate. Prefer să fug pentru a nu-mi pierde stima de sine.
Nu cred că pot renunţa la ceva dacă doresc să înaintez în propriul drum existenţial. Cei din vechime spuneau că, atunci când renunţăm la ceva, rămânem legaţi de acel lucru. Nu trebuie să renunţăm, ci să încercăm să înţelegem adevărata valoare a acelui lucru.
De aceea nu trebuie să ne temem să ne cunoaştem pe noi înşine chiar în părţile cele mai slabe, şi cred ca este necesar să ne cunoaştem propriul trup, pentru a şti mai multe despre propriul spirit. Numai redescoperirea adevăratei noastre demnităţi, adevăratei noastre identităţi ne permite să ne depăşim şi să luptăm cu propriile părţi comportamentale ce ne făceau să simţim teama descoperiri de sine. Dar pentru asta trebuiesc câteva momente. Momente dedicate sufletului. Spre exemplu sunt momente când stau în faţa sfântului sacrament şi chiar îmi place…Momente în care simt că există un Dumnezeu care chiar înţelege teama mea de a mă cunoaşte…şi mă susţine. Sunt momente în care ascult muzică. Muzică bună care îmi intră direct în suflet şi ştie să mişte exact ceea ce trebuie. Muzica aceea care mă face să plâng, sau care mă face să mă ridic de jos, care mă motivează într-o direcţie. Sunt note ce îmi inundă mintea şi mă eliberează din lumea limitată în care trăiesc şi note ce mă aduc cu picioarele pe pământ şi care mă ajută să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că exist şi pentru viaţa fericită ce mi-a fost dăruită. Şi atunci… realizez că duc o viţă plină de întrebări fără ca eu să le găsesc răspuns şi că risc ca existenţa mea să treacă neobservată. Şi de ce…de ce să îmi fie teamă?
Gal Cristinel

10 lucruri ciudate

1. nu e ciudat cum o bancnota de 20 de $ pare o suma mare cand trebuie sa o dai la biserica, dar e o suma atat de mica cand mergi la cumparaturi?

2.nu e ciudat cum 2 ore par atat de lungi atunci cand esti la o biserica, dar trec asa de repede cand te uiti la un film bun?

3. nu e ciudat ca atunci cand trebuie sa te rogi, nu iti vine nici un cuvant sau nu ai nimic de spus..., dar nu ai nici o problema atunci cand e vorba sa vorbesti cu un prieten?

4. nu e ciudat, cat de dificil si plictisitor pare sa citesti un capitol din BIBLIE, dar cat de usor e sa citesti 100 de pagini dintr-un roman preferat?

5. nu e ciudat ca fiecare vrea locuri in fata atunci cand merge la un concert sau un meci, dar face tot posibilul sa stea pe ultima banca in Biserica?

6. nu e ciudat ca vrem sa stim despre un anumit eveniment din Biserica, inainte cu 2-3 saptamani, ca sa-l putem pune in agenda noastra, dar... daca e vorba de altceva - alt eveniment, in ultimul minut e suficient... .daca stim?

7. nu e ciudat cat de dificil e sa invatam ceva despre Dumnezeu si cum e EL si sa impartasim si altora, dar... cat de usor e sa inveti, sa intelegi, sa extinzi si sa repeti barfa?

8. nu e ciudat cum credem tot ce scriu revistele si ziarele, dar... punem la indoiala Cuvantul lui Dumnezeu?

9. nu e ciudat, cum fiecare vrea un loc in Rai, dar...nu vrea sa creada, sa faca sau sa spuna ceva pentru a ajunge acolo?

10. nu e ciudat ca trimitem bancuri prin e-mail care sunt forward-ate imediat, dar cand e vorba sa trimitem mail-uri despre Dumnezeu, ne gandim de doua ori inainte sa o facem? E CIUDAT NU-I ASA?

Viziunea unei noi experiențe

Adesea auzim spunându-se că prima impresie contează.

Mă obișnuisem să cred, înainte să ajung aici, că cei care vine în postulandat, vor găsi o echipă formativă deschisă, călduroasă, plină de afecțiune și spirit fratern și mai apropiată de noi decât formatorii din liceu (asta poate din cauza numărului mai mare de elevi din liceu), ca niște frați mai mari care au grijă de noi și ne îndrumă pe cărarea pe care scrie „progres”. Se pare că nu m-am înșelat în această privință.

Cât privește casa, fratele meu mai mare, care a trecut prin experiența postulandatului, mi-a oferit câteva informații. Nu m-am așteptat la un palat regal, nici la un hotel de cinci stele, ci la o casă unde să îți poți desfășura activitățile zilnice. Nici aici nu am greșit.

Am venit cu toții aici pentru o experiență diferită față de cele cu care am fost obișnuiți, și programul din acest an pare să reflecte acest lucru. Desigur, acum la început, multe lucruri sunt greu de realizat, poate și din cauza faptului că emoția primului pas ne determină la o oarecare reținere față de tot ceea ce este nou pentru noi, fie că este vorba de persoane, lucruri sau acțiuni.

Dar sper ca lasfârșitul anului să ne uităm la foile cu programul și să regretăm faptul că acest an s-a sfârșit.

Andrei Mârț

Ganduri de început...

Postulandatul reprezintă pentru mine o perioadă de discernământ, de căutare. Îl caut pe Cristos și pe mine însumi. Nu cred că mă cunosc atât de bine, trebuie să mă descopăr, să-mi știu slăbiciunile, limitele, ce idealuri am.

Încă nu îmi pot răspundedacă am sau nu vocație. Dar vreau să măfac chemat prin rugăciuneși ascultare. Să îmi decorez interiorul sufletului cu cele mai frumoase gânduri, meditații și ferestre prin care să pătrundă lumina și Cuvântul lui Dumnezeu.

Am multe de schimbat și de învățat alături de formatori și frați.

Nu sunt decât un creion mic care trebuie ascuțit de echipa formativă. Oare ce aș vrea să scrie după aceea Dumnezeu?! Ca să pot afla trebuie să parcurg un drum de formare, de rugăciune. Primele cuvinte aș vrea să fie „Iubește și fă ce vrei!”

Mihai Percă

Ganduri de la inceput...

Sper ca în acest an de postulandat să mă descopăr pe mine însumi și mai ales să găsesc răspunsul la întrebarea pe care eu i-am adresat-o Domnului asemenea sfântului Francisc: "Doamne, ce vrei ca eu să fac?"

Cristinel Gal

Impresii de început...

Începerea anului de Postulandat mi-a oferit speranța că acest an va fi unul roditor, un an plin de evenimente care vor aveas rolul de a mă face mai conștient asupra persoanei mele. Sper că la sfârșitul anului să culeg roade bogate și să nu am impresia că am petrecut degeaba un an aici, și în acelaș timp sper ca la sfârșitul anului să știu cine sunt cu adevărat!

Ciprian Buhoceanu

Gândurile de la început...

Încă de la liceu așteptam acest moment să ajung la Postulandat, și iată că însoțit de Dumneyeu și colegi a ajuns și ziua aceea. Încă din momentul în care am pășit pe ușa Postulandatului am simțit o căldură în această casă și după cum am constatat până în prezent nu m-am înșelat. am rămas de asemenea impresionat de începutul oficial al acestui an, și mai ales în momentul în care mi s-a pus Tau-l la gât, parcă aș fi primit o slujbă, cu totul alta pe care o avem de îndeplinit aici. Am o părere foarte bună despre Postulandat și echipa formativă, mă simt ca acasă alături de colegi, formatori și toți ceilalți din jur. ar fi multe lucruri care m-au impresionat și mă impresionează în continuare, dar cel mai frapant lucru pe care îl simt este că mă simt împlinit, simt că cineva este lângă mine, în această casă, și mă face fericit.

Daniel Butnaru

Deschiderea anului de postulandat 2008 - 2009

BubbleShare: Share photos - Craft Ideas

Început de drum!

Duminică, 12 octombrie, la Huşi, în prezenţa părintelui provincial, Emilian Cătălin, pentru 10 tineri care au absolvit Liceul Teologic Franciscan a început perioada de Postulandat.

 

Zece tineri îmbrăcaţi îngrijit în exterior, cu inimi pline de emoţie în interior, înconjuraţi de părintele provincial, Emilian Cătălin, de fraţi care lucrează în formarea viitorilor fraţi franciscani conventuali în cadrul Liceului Teologic Franciscan, la Noviciat şi la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan, de fraţi din comunitatea de la Huşi şi de noua echipă formativă de la Postulandatul Franciscan de la Huşi compusă din fr. Alexandru Olaru, fr. Lucian Abalintoaiei şi fr. Romeo Mateiaş au trăit cu bucurie Sfânta Liturghie în cadrul căreia primind crucea franciscană au început anul de postulandat.

Acest an deosebit în formarea tinerilor care doresc să facă parte din Ordinul Fraţilor Minori Conventuali implică un drum în care întrebări profunde ating inima celor care îl parcurg. Cine sunt eu? Ce vreau de la viaţă? Sunt căutări umane ce au incitat de multă vreme pe oameni. Aşadar intrând în profunzimea lor tinerii în acest an se cercetează pe sine însă toate chestionările lor au la bază o altă întrebare: Doamne, ce vrei ca eu sa fac?

Domnul, călătorind spre întâmpinarea omului însetat de binele care izvorăşte din Creatorul a toate, a chemat mereu persoane care să îl urmeze într-un mod particular. Aşa a făcut cu ucenicii săi, astfel a făcut cu mărturisitorii săi martiri, cu părinţii şi învăţătorii Bisericii, cu întemeietorii de Ordine şi Congregaţii, cu atâţia care şi azi au doresc vieţuiască în totalitate dăruindu-se lui. Aşa se îngrijeşte el de oameni chemând, descoperindu-se, şi trimiţând la timpul oportun pe cine doreşte el pentru a sluji şi a fi mesageri ai mântuirii.

Anul de postulandat este un an de căutare, de limpezire şi de decizie. În speranţa că această decizie va fi una care va respecta dorinţa celui care cheamă şi se lasă găsit în credinţăm cu bucurie şi speranţă pe aceşti tineri ca descoperindu-l pe Domnul să aibă mereu curajul de a-l urma pe acea cale care să îi poarte spre mântuire!