Blogul Liceului Teologic Romano-Catolic Sfântul Francisc de Assisi din Roman

Postulandatul, ce poveste de sfârşit!


Iubirea vocaţia sfântă la care am fost chemaţi" (2Tim 1, 9-10)
În "oraşul dintre vii", cum este supranumit Huşiul se află postulandatul franciscan "Sfântul Bonaventura" care îşi trăieşte ultimele zile. Acesta a găzduit multe generaţii de tineri, dornici să-şi tragă seva din Cristos, dornici să înveţe cum se lucrează în via Domnului. Postulandatul se închide la Huşi, pentru a-şi redeschide porţile din toamnă, însă la Roman, durata acestuia fiind de trei ani, în care se urmează o nouă specializare, filosofia. Isus încă mai cheamă pe nume pe fiecare apostol, învită şi propune. Ultima turmă ,este în număr de doisprezece oiţe, condusă de părintel păstor, Alexandru Olaru. Cum au răspuns acestea vocaţiei? Au răspuns vocaţiei prin faptul că au ascultat şi au cerut de la formatori. Ceea ce au ascultat nu au înţeles dar au acceptat. Acesta este, probabil, sensul chemării divine. Dumnezeu seduce într-un mod diferit cu o voce necunoscută.
Postulandatul franciscan îţi relevă semnificaţia vocaţiei şi cursul ei în viaţa ta, operează în orizontul formării şi vizează modelarea persoanei. Vocaţia este un mister de iubire, un trandafir pe cale să înflorească, o picătură aruncată într-un ocean, dar al lui Dumnezeu. A fi postulant a însemnat să păşim după Cristos, să fim umbra sa. Nu este suficient ceea ce te învaţă formatorii despre Dumnezeu, doar în inimă şi în setea nostră învăţăm cu adevărat cine este Dumnezeu. De ce îl urmăm!? Şi pentru ce îl iubim. Vocaţia, ADN-ul interior, care pune viaţa spirituală în mişcare. Toată formarea spirituală se învârte în jurul întrebării "Doamne, ce vrei ca eu să fac astăzi!?" Postulantul este imitatorul lui Cristos. Da, Doamne, vreau ceea ce vrei Tu. Dumnezeu ne poartă în inima Sa, nu este o idee, un concept, o mică filosofie, o poveste fictivă, este raţiunea noastră de a fi. La baza vocaţiei stă întotdeauna rugăciunea. Ne-am ghidat viaţa în timpul postulandatului prin rugăciunea psalmilor "Doamne deschide-mi buzele. Şi gura mea va vesti lauda Ta." O rugăciune autentică, de la inimă la inimă, un dialog intim cu divinitatea. "În măsura în care Cuvântul lui Dumnezeu ne atinge, cuvântul uman dispare", spunea Sf. Augustin.
Cei doi plămâni prin care respiră vocaţia sunt comuniunea şi fraternitatea. Fraternitatea se molipseşte când fraţii sunt împreună, când se ajută reciproc, când îl urmează pe Cristos "unicul necesar" (Lc 10, 42), "ascultând cuvintele sale" (Lc 10, 39), "atenţi la lucrurile sale"( 1Cor 7, 32), atenţi la nevoile tuturor celor care întâmpină probleme. Trăsătura cea mai frumoasă a postulandatului este cu siguranţă fraternitatea. Momentele fraterne fac relaţiile dintre fraţi să devină mai constructive. Fraţii, când sunt împreună, se încurajează, se critică, mai spun o glumă, se descoperă într-un fel unul pe altul. Formează o echipă de fotbal, fiecare îşi ştie locul pe teren. Postulandatul este locul unde Dumnezeu antrenează. Trebuie doar să intri în joc, nu există bancă de rezervă. Cuvintele lui Cristos te fascinează "precum Eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unul pe altul"(In 13, 34-35). Iubirea dintre fraţi trebuie să fie puternică. Dacă lumea va observa dezbinare între fraţi va spune: "voi nu sunteţi ucenicii lui Cristos". În fraternitate ne purtăm unii altora povara. Suntem ucenici atunci cînd ne străduim să promovăm iubirea să practicăm fraternitatea, când trăim în intimitate cu Cristos, când devenim rugăciune. Postoraţia pe care am făcut-o la postulandat a fost benefică am adus puţine raze de soare în sufletul bătranilor şi copiilor.
Prin rituri şi sacramente intrăm mai uşor în comuniune cu Dumnezeu, pentru că prin ele ne vorbeşte, apoi se oferă şi ni se dăruieşte. Dumnezeu ne vrea acolo colaboratori în Biserică. Când te abandonezi în mâinile Tatălui, la masa tratativelor se fac cele mai bune alegeri. Postulandatul reprezintă o şcoală a învăţării, ascultării, sărăciei şi curăţiei. Voturile întăresc relaţia cu Dumnezeu, prin ele se asimilează valori, statorinicie în credinţă. Postulandatul, doar un pas spre "ţara promisă", asemenea lui Abraham, nu ştii încotro mergi şi ce te aşteaptă în formare. Seminţele au fost semănate de Cristos pe un teren fertil, seminţele au crescut asemenea lui Isus în înţelepciune statură şi har. Iubirea este vocaţia sfântă la care am fost chemaţi, este piesa de rezistenţă a credinţei, aşadar, postulandatul îţi dă credinţă, fantezie, puţină iubire pentru a scrie: PACE ŞI BINE
Mihai Percă

Exerciţii spirituale


Îndemn la început:
“Vouă, tinerilor, vă spun: dacă simţiţi chemarea Domnului, nu o respingeţi! Intraţi, mai degrabă cu mult curaj în marele curent al sfinţeniei, în care mari sfinţi şi sfinte au înaintat urmându-l pe Cristos. Cultivaţi idealurile tipice vârstei voastre, dar aderaţi cu devotament la proiectul lui Dumnezeu asupra voastră căci El vă invită să căutaţi sfinţenia în viaţa consacrată. Admiraţi toate operele lui Dumnezeu în lume, dar să ştiţi să vă fixaţi privirea spre realităţile destinate să nu mai apună niciodată. Al treilea mileniu aşteaptă contribuţia credinţei şi fanteziei mulţimilor de tineri consacraţi, pentru ca lumea să devină mai senină şi capabilă de a-l primi pe Dumnezeu şi, în El, pe toţi fiii şi fiicele sale”.
(Ioan Paul II, Vita consecrata, Roma, 1996, nr. 106)

În decursul zilelor 26-30 mai, fraţii postulanţi au avut exerciţiile spirituale. Acestea au avut loc la mănăstirea franciscană „Sfânta Treime”, de la Pârâul Rece, Braşov.
Pr. relator Iosif Diac, a dezbătut ca temă principală, „Vocaţia religioasă”, care a avut şi un motto: „De ce plângi? Pe cine cauţi?” (In 20,13).
Alte teme dezbătute au fost:
darurile şi roadele Duhului Sfânt
-ascultarea
-sărăcia
-curăţia
-chipul lui Dumnezeu (Icoana Sf. Treime, de Andrei Rubliov)

Rostul exerciţiilor spirituale este cunoaşterea de sine, a identităţii personale, o trăire a vieţii religioase mature. Exerciţiile spirituale ţin însă toată viaţa pentru a şti cum să faci o lume mai senină pentru a-l vedea pe Dumnezeu, limpede cu inima.

Mihai Percă

Dumnezeu se retrage în spendoarea creaţiei sale


Mihai Percă

Postulandatul- Grădina Maicii Domnului

Câteodată, cred că la postulandatul franciscan se află „o armată gata de luptă”, gata să înfrunte orice pericol pentru că are cea mai puternică armă de pe pământ: rugăciunea Rozariului. Cu el se poate obţine TOTUL el este ca un lanţ lung care leagă cerul cu pământul.
Postulanţii şi formatorii care activează în această casă, au un suflet marian, o bucăţică de cer întipărită în inimile lor, pentru că s-au consfinţit către inima Neprihănită a Mariei. În grădina din jurul casei sunt multe flori care se înalţă ca o rugă pentru Regina Florilor. În luna mai, luna florilor, avem inima plecată spre cer, o venerăm pe Maria.

În grădină se află amenajată o masă de rugăciune, unde ne reculegem şi contemplăm chipul „Doamnei îmbrăcată în alb”.

Îi dăruim o coroană de flori care emană bucuria întâlnirii cu ea.

Şi aşa cum într-o grădină găsim flori de diferite culori : albe, galbene, roşii, la fel şi în Rozariul Maicii Domnului găsim trei grupuri de câte cinzeci de flori care eprimă bucuria, durerea, slava.
Ne dezlipim de lumea de afară, ne oprim din frenezia vieţii, doar ca să fim cu Maria. Şi o salutăm asemenea îngerului Gabriel: „Bucură-te Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei.” Boabele de rozariu, devin petale de flori, picături de lacrimi, dragoste fără margini.
Acest Rozariu făcut de la inimă la inimă duce la contemplaţie.Asemenea poetului francez, Paul Claudel, putem spune că „Regina cerului şi-a desprins coroana de pe frunte pentru a o pune în mâinile noastre”.
Ne lăsăm modelaţi de Maria, care se uneşte cu noi în rugăciunea noastră ca o adevărată mamă care ne poartă în inima ei. Maria este ca o mamă care poartă toate suferinţele fiilor ei care o cheamă. Sub privirea ei gingaşă, mergem ţinuţi de mână, ea nu ne-a lăsat niciodată. Ne iubeşte mult...
Fecioara Maria este purtătoare de lumină, izvor de har care ne schimbă viaţa.În ea a purtat viaţa divină spre a o da lumii .Ne ajută să luptăm împotriva păcatului împotiva răului din această lume. Postulandatul este o şcoală a Maicii Domnului, unde avem ca formatori şi educatori pe sfinţi, de la care învăţăm apropierea de Dumnezeu, intimitatea rugăciunii cu Maria.
O, Neprihănită, cât ne iubim

Mihai Percă

Izvorul vieții

Dumnezeu, izvorul vieții
Hrănesc viața
Gândesc
Viața
Clipă după clipă
Veac după veac
Când izvorul seacă
Moartera o să treacă
Câtă vreme am pierdut
Dacă Domnului nu m-am rugat
Să-mi dăruiască o picătură
Din izvorul vieții
Din care am fost creat.

Sebastian Sabău

Mihai Percă

MORALA ŞI ETICA ÎN COMUNICARE ÎN ZILELE NOASTRE

De-a lungul istoriei, evoluţia comunicării umane a cunoscut o creştere graduală timp de secole, atât prin dezvoltarea limbajului, a gesticii, cât şi a mijloacelor de comunicare. Dar odată cu evoluţia procesului de comunicare s-a dezvoltat şi o ştiinţă a valorilor morale promovată de filosofii antichităţii. Dacă în timpul Imperiului Roman se putea discuta în public despre orice (despre bani, boli, despre cum a omorât un creştin care nu a vrut să se închine la idolii lor, despre câte amante are etc.), cu timpul omul şi-a dat seama că acest gen de discuţii nu îşi are locul în public şi poate chiar nu trebuie discutate deloc.
Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă datorată prosperităţii economice a determinat o schimbare în ceea ce priveşte relaţiile interpersonale. Tot mai mulţi oameni au avut posibilitatea de a studia şi de a cunoaşte valorile morale pe care, rând pe rând, au început să le accepte, bineînţeles, în funcţie de temperamentul şi disponibilitatea fiecăruia. S-a ajuns astfel în secolele XIX-XX, mai ales în oraşe, ca fiecare să salute respectuos pe cineva cunoscut, să elimine din limbajul lor cuvintele injurioase, să aibă o poziţie a corpului decentă în timpul unei conversaţii, să îşi înfrâneze mânia şi dorinţa de răzbunare prin violenţă, etc.
În zilele noastre, valorile morale în cadrul procesului de comunicare se păstrează în mare parte, bineînţeles cu unele schimbări şi unele exigenţe noi. Aceasta datorită faptului că această generaţie se poate spune că este o „generaţie educată”, care a luat la cunoştinţă despre aceste valori. Putem vedea destui oameni cu o ţinută decentă pe stradă, care răspund respectuos când o bătrânică îi întreabă cât este ceasul, care folosesc un vocabular adecvat oricărei situaţii, care ajută să se ridice o persoană care a tocmai a alunecat în faţa lor, etc. Însă putem spune în acelaşi timp că ne aflăm şi într-o perioadă de decădere, deoarece, mai ales tinerii scăpaţi de sub control de părinţii lor, trăiesc într-o lume a libertinajului în care, ei cred că pot face ce vor. Injuriile se aud tot mai des la orice colţ de stradă, ele făcând parte din vocabularul zilnic al lor, vestimentaţia lor scandalizează pe oricine îi vede, zgomotul asurzitor al muzicii dintr-un apartament se aude la două străzi distanţă, violenţa este folosită ca un mod de aşi exprima antipatia sau dispreţul şi cu atât mai mult o modalitate de a se răzbuna. Pentru ei respectul faţă de persoanele din jur este o chestiune desuetă care nu îşi mai are rostul în zilele noastre.
Însă, nu numai tinerii au pierdut din simţul valorilor morale în comunicare, ci şi oamenii importanţi ai ţării, politicienii, miliardarii sau oamenii din show-byz-ul românesc, care, mai nou, se folosesc de mijloacele de comunicare în masă pentru a bârfi, a aduce vorbe jicnitoare şi a acuza diferite persoane cu care sunt în conflict. Scandalurile, de exemplu, difuzate de atâtea posturi de televiziune sunt o dovadă a celor spuse mai sus. În cazul lor, sub aparenţa culturii şi a respectului faţă de aproapele, se ascund ipocrizia, lipsa de respect şi, bineînţeles, interesul propriu.
Valorile morale în cadrul procesului de comunicare vor fi întotdeauna respectate şi, în acelaşi timp, întotdeauna vor exista persoane care să nu ţină cont de ele. În acest moment există un oarecare echilibru, însă nu vom şti ce ne rezervă viitorul…

Andrei Mârț

Te iubesc Doamne – rămâi

Doamne,
Tu eşti prietenul căruia nu pot să îi strâng mâna
Pe care să îl servesc cu o ceşcuţă de cafea,
Într-o dimineaţă răcoroasă la măsuţa din grădină.
Eşti pentru mine antrenorul de pe terenul de fotbal,
Care mă consolează atunci când pierd.
Doctorul la care mă duc să îmi dea un calmant,
Atunci când nimeni nu ştie de ce boală sufăr.
Eşti pentru mine prietenul care mă iartă de şaptezeci de ori câte şapte.
Mama care mă poartă în braţe şi mă mângâie dulce.
Cine eşti Tu Doamne pentru mine?!
Tu eşti tot ce îi lipseşte vieţii mele.

Iată-mă Doamne, sunt gata să urc munţii mândriei, ai fricii, ai păcatului,
Doar ca să fiu cu Tine,
Dacă mă voi rătăci,
Sper că vei veni în căutarea mea.
Dacă voi lua aripile zorilor
Şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării
Şi acolo mâna Ta să mă conducă.
Dacă toţi se vor ridica împotriva mea,
Doamne, fii de partea mea.
Astăzi soarele de pe cer lipseşte
Dar e o zi frumoasă,
Pentru că o primesc din mâna Ta.
O zi în care pot să cânt,
Să fiu agitat sau leneş,
Sau să mă schimb la faţă,
Să fiu cu adevărata mea faţă
Posomorâtă, veselă, tristă, îmbătrânită.
Cu un chip care să iradieze de iubire
Pentru cei de lângă mine.
Învăţătorule, ce bine mă simt aici la Liturghie,
Sper să te închid într-o cochilie în inima mea,
În rugăciune şi contemplare.

Mihai Percă

A fost Crăciun şi a fost lumină

Istoria Crăciunurilor mele este de neînţeles . 
Rareori au fost momentele când l-am simţit pe pruncuşorul dumezeiesc coborându-se din cer în suflet să se nască să mă salveze să fim împreună.
Privesc nedumerit la toţi oamenii care aleargă agitaţi de sărbători .Petrecând timpul nu la biserică dar prin magazine 
încă nu au terminat de cumpărat cadouri unii încă nu s-au trezit de la petrecere unii mereu preocupaţi cu probleme. 
 Au aşa puţin timp…
 Aud căderea lor văd inutilitatea şi exagerările răceala din inimile lor . Într-o lume materială nu-l putem căuta pe Isus.
Calea spre El este în inima noastră . Pruncuşorul născut în ieslea inii noastre a adus în lume sinceritatea, fericirea, puritatea, fulgii de nea. 
A fost Crăciun şi a fost lumină a fost pace şi bucurie doar în inima acelor care îl caută pe pruncuşor ca să îl împărtăşească tuturor.