MORALA ŞI ETICA ÎN COMUNICARE ÎN ZILELE NOASTRE

De-a lungul istoriei, evoluţia comunicării umane a cunoscut o creştere graduală timp de secole, atât prin dezvoltarea limbajului, a gesticii, cât şi a mijloacelor de comunicare. Dar odată cu evoluţia procesului de comunicare s-a dezvoltat şi o ştiinţă a valorilor morale promovată de filosofii antichităţii. Dacă în timpul Imperiului Roman se putea discuta în public despre orice (despre bani, boli, despre cum a omorât un creştin care nu a vrut să se închine la idolii lor, despre câte amante are etc.), cu timpul omul şi-a dat seama că acest gen de discuţii nu îşi are locul în public şi poate chiar nu trebuie discutate deloc.
Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă datorată prosperităţii economice a determinat o schimbare în ceea ce priveşte relaţiile interpersonale. Tot mai mulţi oameni au avut posibilitatea de a studia şi de a cunoaşte valorile morale pe care, rând pe rând, au început să le accepte, bineînţeles, în funcţie de temperamentul şi disponibilitatea fiecăruia. S-a ajuns astfel în secolele XIX-XX, mai ales în oraşe, ca fiecare să salute respectuos pe cineva cunoscut, să elimine din limbajul lor cuvintele injurioase, să aibă o poziţie a corpului decentă în timpul unei conversaţii, să îşi înfrâneze mânia şi dorinţa de răzbunare prin violenţă, etc.
În zilele noastre, valorile morale în cadrul procesului de comunicare se păstrează în mare parte, bineînţeles cu unele schimbări şi unele exigenţe noi. Aceasta datorită faptului că această generaţie se poate spune că este o „generaţie educată”, care a luat la cunoştinţă despre aceste valori. Putem vedea destui oameni cu o ţinută decentă pe stradă, care răspund respectuos când o bătrânică îi întreabă cât este ceasul, care folosesc un vocabular adecvat oricărei situaţii, care ajută să se ridice o persoană care a tocmai a alunecat în faţa lor, etc. Însă putem spune în acelaşi timp că ne aflăm şi într-o perioadă de decădere, deoarece, mai ales tinerii scăpaţi de sub control de părinţii lor, trăiesc într-o lume a libertinajului în care, ei cred că pot face ce vor. Injuriile se aud tot mai des la orice colţ de stradă, ele făcând parte din vocabularul zilnic al lor, vestimentaţia lor scandalizează pe oricine îi vede, zgomotul asurzitor al muzicii dintr-un apartament se aude la două străzi distanţă, violenţa este folosită ca un mod de aşi exprima antipatia sau dispreţul şi cu atât mai mult o modalitate de a se răzbuna. Pentru ei respectul faţă de persoanele din jur este o chestiune desuetă care nu îşi mai are rostul în zilele noastre.
Însă, nu numai tinerii au pierdut din simţul valorilor morale în comunicare, ci şi oamenii importanţi ai ţării, politicienii, miliardarii sau oamenii din show-byz-ul românesc, care, mai nou, se folosesc de mijloacele de comunicare în masă pentru a bârfi, a aduce vorbe jicnitoare şi a acuza diferite persoane cu care sunt în conflict. Scandalurile, de exemplu, difuzate de atâtea posturi de televiziune sunt o dovadă a celor spuse mai sus. În cazul lor, sub aparenţa culturii şi a respectului faţă de aproapele, se ascund ipocrizia, lipsa de respect şi, bineînţeles, interesul propriu.
Valorile morale în cadrul procesului de comunicare vor fi întotdeauna respectate şi, în acelaşi timp, întotdeauna vor exista persoane care să nu ţină cont de ele. În acest moment există un oarecare echilibru, însă nu vom şti ce ne rezervă viitorul…

Andrei Mârț

Te iubesc Doamne – rămâi

Doamne,
Tu eşti prietenul căruia nu pot să îi strâng mâna
Pe care să îl servesc cu o ceşcuţă de cafea,
Într-o dimineaţă răcoroasă la măsuţa din grădină.
Eşti pentru mine antrenorul de pe terenul de fotbal,
Care mă consolează atunci când pierd.
Doctorul la care mă duc să îmi dea un calmant,
Atunci când nimeni nu ştie de ce boală sufăr.
Eşti pentru mine prietenul care mă iartă de şaptezeci de ori câte şapte.
Mama care mă poartă în braţe şi mă mângâie dulce.
Cine eşti Tu Doamne pentru mine?!
Tu eşti tot ce îi lipseşte vieţii mele.

Iată-mă Doamne, sunt gata să urc munţii mândriei, ai fricii, ai păcatului,
Doar ca să fiu cu Tine,
Dacă mă voi rătăci,
Sper că vei veni în căutarea mea.
Dacă voi lua aripile zorilor
Şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării
Şi acolo mâna Ta să mă conducă.
Dacă toţi se vor ridica împotriva mea,
Doamne, fii de partea mea.
Astăzi soarele de pe cer lipseşte
Dar e o zi frumoasă,
Pentru că o primesc din mâna Ta.
O zi în care pot să cânt,
Să fiu agitat sau leneş,
Sau să mă schimb la faţă,
Să fiu cu adevărata mea faţă
Posomorâtă, veselă, tristă, îmbătrânită.
Cu un chip care să iradieze de iubire
Pentru cei de lângă mine.
Învăţătorule, ce bine mă simt aici la Liturghie,
Sper să te închid într-o cochilie în inima mea,
În rugăciune şi contemplare.

Mihai Percă