Încă de la începuturi, când Dumnezeu l-a creat pe Adam, Dumnezeu a văzut că nicio altă creatură nu era asemenea omului, iar acesta se simţea singur. Astfel, Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta lui pentru ca ea să fie asemenea lui. Deci, oamenii au fost creaţi pentru a fi în comuniune unul cu celălalt.
De ce comunicăm? În primul rând, pentru că acest lucru este înscris în fiinţa noastră. Însuşi Dumnezeu a voit ca omul sa nu fie singur ci să se relaţioneze cu aproapele.
Trebuie să recunoaştem că orice am face nu putem trăi fără compania altor persoane, iar asta înseamnă că această comunicare este necesară. De fapt comunicarea stă la baza oricărei structuri sociale deoarece relaţiile dintre diferite persoane se pot realiza numai ca urmare a unui proces de comunicare complex.
În oricare epocă, oamenii au simţit şi simt nevoia de a exprima trăirile lor de fiecare zi (mai ales cele mai puternice) şi de a le face cunoscute apropiaţilor lor, pentru a fi consolaţi, în caz că li s-a întâmplat vreo nenorocire, pentru a fi încurajaţi în caz că au făcut vreun pas greşit, pentru a fi felicitaţi dacă au realizat ceva remarcabil, sau pentru a fi ajutaţi în caz că au nevoie de sprijin, etc. Bine-înţeles acest lucru depinde de temperamentul fiecărui om şi de disponibilitatea acestuia de a se deschide celorlalţi din jur. Dar, indiferent dacă se doreşte sau nu mărturisirea propriilor probleme sau bucurii la întâlnirea cu unul sau mai mulţi apropiaţi, oricum ei vor citi de pe faţă, din gesturi, sau starea de spirit, ceea ce acea persoană nu vrea să aducă în discuţie.
Cum comunicăm? În tot timpul existenţei omului, el şi-a exprimat nemulţumirea, dispreţul, compasiunea, bucuria, suferinţa, prin diferite forme de comunicare: vorbire, muzică, dans, gesturi, mimica feţei, felul de a se îmbrăca, etc. Pentru a comunica celuilalt cât mai bine ceea ce simte, omul foloseşte atât comunicarea verbală dar mai ales cea nonverbală, care este cea mai expesivă. Astfel, procesul de comunicare devine unul foarte complex dar care de foarte multe ori se desfăşoară într-un timp foarte scurt.
De-a lungul timpului, odată cu dezvoltarea societăţii, oamenii au găsit diferite căi de transmitere a informaţiei: de la soli, la scrisoare, la telefonul mobil şi internet, astfel că acum comunicarea dintre două persoane din zone diferite se poate realiza aproape instantaneu, ceea ce contribuie la menţinerea unui permanent raport interpersonal indiferent de distanţa care separă emiţătorul de receptor.
Omul comunică pentru că acest lucru este firesc şi întipărit în fiinţa umană, deoarece comunicarea este o realitate indispensabilă în societate fără de care nu ar mai exista o societate.
Andrei Mîrţ
De ce comunicăm? În primul rând, pentru că acest lucru este înscris în fiinţa noastră. Însuşi Dumnezeu a voit ca omul sa nu fie singur ci să se relaţioneze cu aproapele.
Trebuie să recunoaştem că orice am face nu putem trăi fără compania altor persoane, iar asta înseamnă că această comunicare este necesară. De fapt comunicarea stă la baza oricărei structuri sociale deoarece relaţiile dintre diferite persoane se pot realiza numai ca urmare a unui proces de comunicare complex.
În oricare epocă, oamenii au simţit şi simt nevoia de a exprima trăirile lor de fiecare zi (mai ales cele mai puternice) şi de a le face cunoscute apropiaţilor lor, pentru a fi consolaţi, în caz că li s-a întâmplat vreo nenorocire, pentru a fi încurajaţi în caz că au făcut vreun pas greşit, pentru a fi felicitaţi dacă au realizat ceva remarcabil, sau pentru a fi ajutaţi în caz că au nevoie de sprijin, etc. Bine-înţeles acest lucru depinde de temperamentul fiecărui om şi de disponibilitatea acestuia de a se deschide celorlalţi din jur. Dar, indiferent dacă se doreşte sau nu mărturisirea propriilor probleme sau bucurii la întâlnirea cu unul sau mai mulţi apropiaţi, oricum ei vor citi de pe faţă, din gesturi, sau starea de spirit, ceea ce acea persoană nu vrea să aducă în discuţie.
Cum comunicăm? În tot timpul existenţei omului, el şi-a exprimat nemulţumirea, dispreţul, compasiunea, bucuria, suferinţa, prin diferite forme de comunicare: vorbire, muzică, dans, gesturi, mimica feţei, felul de a se îmbrăca, etc. Pentru a comunica celuilalt cât mai bine ceea ce simte, omul foloseşte atât comunicarea verbală dar mai ales cea nonverbală, care este cea mai expesivă. Astfel, procesul de comunicare devine unul foarte complex dar care de foarte multe ori se desfăşoară într-un timp foarte scurt.
De-a lungul timpului, odată cu dezvoltarea societăţii, oamenii au găsit diferite căi de transmitere a informaţiei: de la soli, la scrisoare, la telefonul mobil şi internet, astfel că acum comunicarea dintre două persoane din zone diferite se poate realiza aproape instantaneu, ceea ce contribuie la menţinerea unui permanent raport interpersonal indiferent de distanţa care separă emiţătorul de receptor.
Omul comunică pentru că acest lucru este firesc şi întipărit în fiinţa umană, deoarece comunicarea este o realitate indispensabilă în societate fără de care nu ar mai exista o societate.
Andrei Mîrţ
Postări
